Cei de la Goodyear au dezvaluit Goodyear Eagle 360: Primul concept de anvelopa sferica si in acelasi timp cel mai nou concept de anvelope, Goodyear Eagle 360, conceptul care duce ideea de anvelopa foarte departe de conceptia clasica. Mai exact, Eagle 360 are forma unei sfere. Modelul printat 3D exprima viziunea pe termen lung a mobilitatii din viitor, in care condusul autonom se preconizeaza a fi mult mai comun.

Conform unui studiu recent al Navigant Research, in jurul anului 2035 sunt preconizate vanzari de peste 85 de milioane de vehicule autonome anual. Uitandu-ne la situatia din prezent a autoturismelor ce se ‘conduc singure’, un studiu al JD Power Tech Choice din 2015 realizat in Statele Unite arata ca aspectul cel mai important la care se gandesc soferii referitor la autoturismele autonome este siguranta. Astfel, Goodyear Eagle-360 a fost conceput pentru a oferi o viziune spre viitorul industriei anvelopelor si rolul pe care acestea il vor avea in imbunatatirea sigurantei pasagerilor.

Goodyear Eagle 360 anvelopa sferica

Un inalt oficial al celor de la Goodyear, Joseph Zekoski, a declarat: „Reducand treptat interactiunea soferului cand vine vorba de vehiculele autonome, anvelopele vor ajunge sa joace un rol si mai important in siguranta pasagerilor, acestea devenind singura legatura dintre vehicul si carosabil. Anvelopele concept de la Goodyear joaca un rol dublu, atat ca modele de test cat si ca punct de plecare in ceea ce priveste cresterea nivelului creativitatii si a depasirii limitelor gandirii conventionale.”

Manevrabilitate si siguranta imbunatatite

Cei de la Goodyear mentioneaza ca forma cauciucului Eagle-360 ar putea contribui la imbunatatirea sigurantei si a manevrabilitatii pentru a putea face fata cerintelor mobilitatii autonome. Cum anvelopele multi-directionale se pot misca in orice directie, acestea vor putea reduce distantele de alunecare ce pot sa apara in cazul unor fenomene hazardoase precum poleiul sau obstacole ce apar neasteptat in calea vehiculului.

Forma anvelopelor are de asemenea potentialul de a imbunatati nivelul confortului, oferind o calatorie lina, fiind posibila o miscare laterala foarte fluida. Autoturismele s-ar putea manevra astfel pe langa un obstacol fara a fi nevoie sa fie schimbata directia de deplasare.

Abilitatea de a se roti la 360 de grade – care va fi posibila cu anvelopele sferice – ar putea ajuta soferii sa treaca cu usurinta peste orice dificultati ce pot sa apara in momentul parcarilor dificile. Presupunand ca parcarile publice vor fi la fel si in viitor, Goodyear mentioneaza ca echiparea autoturismelor cu astfel de anvelope va ajuta si la cresterea capacitatii spatiilor de parcare publice fara a le mari fizic dimensiunea.

Levitare magnetica

Goodyear Eagle 360

Un element care pare inspirat din filmele de science-fiction si care este propus pentru Eagle-360 este modul in care anvelopele ‘se leaga’ de vehicul si anume levitarea magnetica. Anvelopele vor pluti astfel indeaproape, fiind conectate la autoturism prin intermediul unor campuri magnetice, asemanator trenurilor care utilizeaza acest principiu. Un beneficiu destul de semnificativ al utilizarii unei astfel de tehnologii ar fi evident confortul mult imbunatatit resimtit de pasagerii autoturismului, atat din punct de vede fizic cat si sonor.

Desi vorbim de un cauciuc pur conceptual, Eagle-360 evidentiaza parte a modului Goodyear de a privi spre viitor si mai exact despre cum vor fi satisfacute cerintele soferilor din viitor. Din cel mai recent studiu realizat la Goodyear a reiesit faptul ca majoritatea soferilor tineri doresc autoturisme inteligente si durabile, iar siguranta si increderea avuta in autoturism sunt elemente cheie pentru acestia. Noi credem ca Eagle-360 ar putea oferi o solutie sigura si robusta pentru consumatorul nostru final, care foarte probabil va conduce masini autonome in viitor.” – a declarat Jean-Claude Kihn, presedintele Goodyear pe Europa, Orientul Mijlocu si Africa. „De asemenea, speram ca acest concept va folosi drept sursa de inspiratie pentru toata industria auto, noi continuand sa cautam solutii pentru viitor impreuna cu aceasta”.

 

 

Senzori pentru conectivitate, siguranta

Goodyear au mai mentionat ca Eagle-360 ar beneficia de sisteme de conectivitate ce ar ajuta la optimizarea nivelului sigurantei. Senzori din interiorul anvelopei vor monitoriza conditiile de drum, inclusiv starea meteo si starea carosabilului, comunicand aceste aspecte autoturismului dar si a altor vehicule participante la trafic.

Tehnologia Goodyear de monitorizare a presiunii si a uzurii benzii de rulare va permite senzorilor din Eagle-360 sa monitorizeze si sa modifice uzura anvelopei pentru a oferi un kilometraj sporit. Datorita faptului ca anvelopele ar urma sa fie produse cu ajutorul unor imprimante 3D specializate, adaptarea anvelopei in functie de regiunea unde vor fi utilizate va fi un lucru extrem de realizabil.

Aspectul SF al anvelopelor Eagle-360 nu se datoreaza numai formei acestora; banda de rulare a fost proiectata sa imite natura, mediul. Acesta este un principiu pe care cei de la Goodyear il utilizeaza chiar si in anvelopele de astazi, spun acestia. Banda de rulare a fost proiectata pentru a se asemana cu un tip anume de coral, cu blocuri multi-directionale si caneluri ce impreuna creeaza o suprafata de contact foarte sigura. Interiorul canelurilor are exact aceeasi structura ca un burete natural, care se intareste in conditii de uscat si se inmoaie in conditii de umezeala, oferind astfel performante sporite si o rezistenta mai buna la acvaplanare. Aceasta textura absoarbe de asemenea si apa de pe carosabil si apoi o evacueaza prin intermediul fortei centrifuge, reducand si mai mult riscul de acvaplanare.

Anvelopele Goodyear Eagle 360 au fost prezentate de curand in cadrul Salonului Auto International de la Geneva.